Daniel Banciu și-a prelungit înțelegerea cu gruparea noastră. Jucătorul originar din Sibiu va petrece al treilea sezon consecutiv la Mediaș. Jucătorul în vârstă de 21 de ani măsoară 201 cm și evoluează pe postul de extremă. A sosit la CSM Mediaș în 2018. În stagiunea precedentă de campionat, Banciu a bifat 13 prezențe în tricoul
Titus Nicoară și-a prelungit contractul pentru sezonul competițional 2020/2021. Fostul internațional român va petrece al treilea sezon consecutiv la formația de pe Târnava Mare. În stagiunea precedentă, extrema de forță a jucat 19 partide în Liga Națională și a avut medii statistice de 16.3 puncte, 9 recuperări și 2.2 pase decisive pentru 21.1 la eficiență.
Conducerea clubului și Octavian Popa Calotă au ajuns la un acord pentru sezonul competițional 2020/2021. Va fi al doilea sezon la Mediaș pentru experimentantul jucător român. Acesta măsoară 185 cm și evoluează pe postul de fundaș. Calotă a sosit la Mediaș în vara anului trecut, de la SCM Timișoara. În sezonul petrecut în alb-albastru, fostul
Sala Sporturilor din Mediaș va purta numele antrenorului emerit Octavian Șerban. Proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local. Așadar, sala din cartierul Vitrometan se va numi Sala Sporturilor „Octavian Șerban”. Octavian Șerban este o personalitate recunoscută a sportului românesc, în particular, a baschetului. De numele domniei sale se leagă singura
CSM Mediaș continuă colaborarea cu Mihai Popa și Dan Popa. Cei doi antrenori vor sta pe banca echipei noastre și în sezonul 2020/2021, după ce au preluat aceste funcții încă din sezonul 2017/2018 când echipa noastră a evoluat în liga secundă. Mihai Popa și Dan Popa vor face echipă pe banca tehnică pentru al 5-lea
Federația Română de Baschet a transmis cluburilor o adresă cu privire la modul în care se va desfășura Liga Națională de Baschet Masculin, sezonul 2020-2021. Așadar, LNBM va reveni la sistemul cu o singură grupă valorică în sezonul regulat. În prima fază se va juca tur-retur, urmând ca primele opt clasate să intre în play-off,
În această perioadă, în care Liga Națională este suspendată, Octavian Popa Calotă ne-a vorbit despre cum s-a simțit la Mediaș, cum își petrece timpul liber în aceste momente și multe altele. În acest sezon, Calotă „și-a sărbătorit majoratul” în baschet, acesta fiind al 18-lea sezon pentru experimentatul jucător român Cum crezi că se va încheia
Federația Româna de Baschet a decis prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competițiilor oficiale de baschet organizate sub egida FRB/AJB/AMMB până la încheierea stării de urgență pe teritoriul României. O altă decizie a Comitetului pentru Situații de Urgență din cadrul Federației Române de Baschet este interzicerea tuturor antrenamentelor sportive colective pe durata stării de urgență
In vederea prevenirii extinderii pandemiei de COVID-19, Comitetul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Federatiei Romane de Baschet, dupa o consultare cu majoritatea reprezentantilor cluburilor din Ligile Nationale de Baschet si a conducerilor Colegiului Central al Arbitrilor si Comisiei Centrale de Comisari, decide urmatoarele: 1. Suspendarea meciurilor din Liga Nationala de Baschet Masculin si Liga
CSM Mediaș primește vizita celor de la CSO Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a Grupei Galbene din Liga Națională de Baschet Masculin. Confruntarea din Sala Sporturilor Mediaș este programată vineri, 13 martie. În urma măsurilor preventive adoptate de Guvernul României în cursul zilei de 8 martie, partida dintre CSM Mediaș și CSO