Automobilism sportiv

Automobilism sportiv

Club înființat în:

2018

Locație

Mediaș, România

Istoric

Având în vedere numărul tot mai mare al pasionaților de automobilism sportiv din municipiul Mediaș, secția de automobilism sportiv, înființată în anul 2018, a constituit un pas firesc în dezvoltarea și extinderea activităților CSMM.

În ultimii ani, Mediașul a fost gazda unor evenimente dedicate automobilismului sportiv, ca de exemplu o etapă a Campionatului național de viteză în coastă, Divizia B. Așadar, ne dorim să susținem în continuare această competiție, dar și ridicarea ei la un nivel superior, prin dezvoltarea și promovarea talentelor locale în acest domeniu.

La nivelul orașului Mediaș, existau deja sportivi care puteau fi legitimați în cadrul clubului, astfel încât înființarea secției de automobilism sportiv a fost considerată mai mult decât oportună. Prin afilierea la Federația Română de Automobilism Sportiv, membrii clubului pot participa la competiții interjudețene, regionale și naționale dedicate acestei discipline sportive.