CSM Mediaș se deplasează pe terenul celor de la CSO Voluntari într-o partidă contând pentru prima etapă a fazei secunde din Liga Națională de Baschet Masculin. Confruntarea este programată sâmbătă, 25 ianuarie, cu începere de la ora 18.30.
În prima fază, echipa din Voluntari s-a impus în ambele confruntări, scor 85-72, respectiv 85-83, terminând pe primul loc al Grupei B. Se anunță un duel atractiv și dificil. Formația pregătită de Mihai Popa a terminat prima fază a LNBM cu trei victorii consecutive.
Din Grupa Galbenă fac parte SCM U Craiova, BCM U Pitești, CSO Voluntari, CSM Mediaș, CSM Galați și CSM Focșani. Așadar, șase echipe încep lupta pentru primele două locuri ale clasamentului care asigură prezența în play-off.
Confruntarea de sâmbătă va fi oficiată de Alin Faur, Alexandru Ivan și Matei Bănică, comisar din partea Federației Române de Baschet fiind Mihai Caraion.