CSM Mediaș s-a impus pe terenul celor de la CSM Tg. Jiu, scor 98-80 , într-o partidă ce a contat pentru etapa a 5-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Confruntarea din Sala Sporturilor Tg. Jiu a început sub semnul echilibrului, gazdele distanțându-se apoi pe tabela de marcaj, reușind să câștige primul act cu scorul de 24-17. Echipa noastră a reușit să revină în sfertul secund și a redus din handicap, scorul pauzei fiind 43-42.
Băieții noștri au ieșit foarte montați de la cabine, începând penultimul act al confruntării cu un run de 9-0. Reușim un sfert trei foarte bun și preluăm conducerea pe tabela de marcaj, scor 72-56, cu zece minute rămase din meci. Ultimul act a aparținut tot echipei noastre, care s-a impus cu scorul de 98-80.
Titus Nicoară a fost cel mai bun jucător al echipei noastre cu 27 de puncte, 7 recuperări și o pasă decisivă. Jacob Gibson a reușit 19 puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive. Nikola Siladji a terminat partida cu 18 puncte și 5 recuperări.
Pentru echipa noastră, urmează jocul de pe teren propriu cu BC Athletic Constanța. Confruntarea este programată vineri, 15 noiembrie, cu începere de la ora 18.00.