Titus Nicoară a semnat un nou contract cu CSM Mediaș. Românul în vârstă de 32 de ani va evolua pentru al 2-lea sezon consecutiv pentru CSM. De asemenea, acesta a mai evoluat 4 sezoane la Mediaș, reușind să câștige de două ori Cupa României.

Titus măsoară 2.02 metri și evoluează pe postul de extremă de forță. A sosit la Mediaș în vara anului trecut, de la BCM U Pitești.

În sezonul precedent al Ligii Naționale de Baschet Masculin, internaționalul român a bifat 27 de prezențe, având medii statistice de 13.6 puncte, 8.5 recuperări și 2.2 pase decisive, 1.2 intercepții pentru 18.1 la eficiență în 29 de minute pe meci. Acesta a avut procentaje de 56.1% la aruncările de două puncte, 31.7% din afara semicercului și 54.5% de la linia aruncărilor de pedeapsă.

Jucătorul echipei noastre a depășit 350 de meciuri în Liga Națională, reușind 12.1 puncte, 7.3 recuperări și 1.3 pase decisive. Acesta a mai evoluat în trecut la Gaz Metan, CSM CSU Oradea, CSA Steaua și BCM U Pitești.

Echipa noastră i-a mai transferat pe Octavian Popa Calotă, Nikola Siladji și Jonathan Barnes. De asemenea, Andrei Iliescu și Daniel Banciu continuă la Mediaș.

Lasă un răspuns

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.