Extrema echipei noastre de baschet, Quincy Harding, a oferit o primă declarație după ce s-a alăturat lotului pregătit de Mihai Popa. Americanul măsoară 190 de cm și evoluează pe pozițiile 2-3, fiind la prima experiență în afara Statelor Unite.
„Cred că primul meu sezon în Europa va merge bine, fiind capabil să ajut echipa atât pe plan ofensiv cât și defensiv. Unul dintre obiectivele mele este să avem un sezon de succes. De asemenea, să construim legături puternice în echipă și toți ne dorim să jucăm din greu unul pentru celălalt și personal să fiu remarcat drept unul dintre cei mai buni ”rookie” din campionat. Prima săptămână de pregătire a fost excelentă. Adaptarea la stilul de joc a fost în regulă pentru mine, iar staff-ul tehnic ne indică să abordăm jocul în mod corect. Cred că odată ce ne vom adapta fiecare între noi stilul de joc, vom fi pe aceeași pagină și vom munci ca o echipă, vom avea succes.”, a declarat americanul.
În altă ordine de idei, CSM Mediaș va disputa mâine, 13 septembrie, primul joc amical din acest presezon. Echipa noastră va întâlni Dinamo Știința, la București. Sâmbătă, 14 septembrie, cele două echipe vor disputa încă un joc de verificare.