Fundașul Stefan Nikolic a sosit în această vară la echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș. Acesta a oferit o primă declarație de la sosirea sa în România, vorbind despre ceea ce l-a determinat să aleagă Mediașul.
„Mediașul revine încet și își dorește să facă un pas înainte față de sezonul trecut. Și-au manifestat un interes ridicat față de mine și după ce am discutat cu antrenorul Mihai Popa am decis să vin aici. Pentru mine România este a doua casă, pentru că sunt căsătorit cu româncă, mă simt ca acasă și de accea am decis să vin aici. ”
Sârbul a fost întrebat despre cum vede noul sezon al Ligii Naționale:
„Este greu de spus, anul trecut a fost o competiție diferită, cu patru grupe, acum sunt doar două. Mă aștept să fie un campionat mai puternic decât anul trecut. Sunt 16 echipe în total, primele opt sunt cu adevărat puternice, celelalte opt par a fi echipe bune și cred că va fi mai dificil decât anul trecut.”
Niksa Nikolic, fratele acestuia, a fost prima persoană cu care a vorbit înainte de a se transfera la CSM.
„Mi-a spus lucruri frumoase despre Mediaș. Are amintiri plăcute de aici. A fost prima persoană cu care am vorbit despre oraș, despre oamenii de aici. Mi-a spus numai lucruri frumoase despre tot.”
Stefan Nikolic a jucat alături de Nikola Siladji în a doua parte a sezonului precedent.
„Am jucat cu Siladji, nu tot sezonul, el a venit în ianuarie. Ne-am completat bine pe teren și cred că va fi un avantaj pentru noi, că deja ne cunoaștem. Cred totuși că alături de toți ceilalți, de Titus Nicoară, de Octavian Popa Calotă, vom face o echipă bună și vom juca un baschet bun. ”
Fundașul a vorbit și despre obiectivele sale pentru noul sezon competițional.
„Să zicem că pentru prima parte a campionatului îmi propun să terminăm în primele patru echipe, să ne calificăm în faza a doua, între cele mai bune 12 echipe și de acolo sezonul va deveni mai complicat. Dar deocamdată mă rezum la atât.”