Foto: novatv.ro

Jucătoarea de tenis de masă a clubului nostru, Mara Moca, va participa la Campionatul European de Minicadeți, alături de antrenorul Viorel Stere. Competiția se desfășoară în perioada 23-25 august în Strasbourg, Franța. Înainte de această competiție, ea va merge într-un cantonament în Ungaria, organizat de Federația Română de Baschet.

„Este o competiție de anvergură, cea mai importantă competiție europeană la această categorie de vârstă. Este prima dată când mergem la o competiție așa mare, sperăm să facem față onorabil. Poate reușim să intrăm pe un drum în care sperăm la multe performanțe de acum încolo. Obiectivul este o clasare cât mai bună, chiar dacă este prima competiție de anvergura asta. Încercăm să dăm tot ce e mai bun acolo. Mara este motivată. Ar fi bine să ne întoarcem cu un rezultat cât de cât bun, dar nu se știe. La nivel de copii sunt fluctuați mari și nu putem anticipa, dar printr-o concentrare maximă putem obține rezultate foarte bune.”, a declarat antrenorul Viorel Stere, conform novatv.ro

Jucătoarea își propune să câștige cât mai multe meciuri și își dorește chiar o medalie.

„Îmi propun să câștig cât mai multe meciuri. Sunt pregătită. Am muncit mult la antrenamente. Mi-aș dori să fiu pe podium, dar să vedem.”, a declarat jucătoarea Mara Moca, conform aceleiași surse.

Lasă un răspuns

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.